Capitolul 6: Revolta împotriva lui Dumnezeu
Cuprins
1. În Est: o revoltă violentă împotriva lui Dumnezeu
a. Cum a distrus Uniunea Sovietică religiile ortodoxe prin violenţă
b. Distrugerea culturii şi a religiei şi ruperea legăturii dintre om şi divinitate de către Partidul Comunist Chinez
2. În Occident: infiltrarea şi restricţionarea religiilor
a. Infiltrarea în religie
b. Restricţionarea religiei
3. Teologia pervertită a spectrului comunist
*****
Introducere
Aproape toate popoarele lumii au propriile lor mituri şi legende antice care vorbesc despre crearea omului de către divinitățile lor, după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, şi care pun bazele moralei şi culturii acelor oameni. Aceste tradiţii lasă o cale de întoarcere în Cer pentru cei care cred în divinitățile lor. În Orient şi în Occident, există documente istorice şi legende despre cum Nüwa şi Iehova şi-au creat propriile popoare.
Dumnezeu îl sfătuieşte pe om să urmeze poruncile divine sau va fi pedepsit de El. În perioadele de decădere morală răspândită, divinitatea distruge omul pentru a păstra puritatea universului. Multe rase din lume au legende despre mari inundaţii care au distrus civilizaţiile. Unele au fost consemnate în detaliu.
Pentru a menţine moralitatea fiinţelor umane, există momente când fiinţele iluminate sau profeţii se reîncarnează în lumea umană pentru a rectifica inimile oamenilor, pentru a împiedica distrugerea lor şi pentru a conduce aceste civilizaţii spre dezvoltare şi maturizare. Astfel de persoane îi includ pe Moise şi Iisus în Occident, Lao-Tse în Est, Sakyamuni din India şi Socrate în Grecia antică.
Istoria şi cultura umană îi ajută pe oameni să înţeleagă ce sunt Buddha, Dao şi Zeii, ce înseamnă să creadă în Dumnezeu, şi cum să practice cultivarea. Învăţăturile diferitelor şcoli de practică arată ce este drept şi ce este rău, cum se poate distinge adevărul de fals şi binele de rău, şi, în cele din urmă îi învaţă pe oameni să aştepte întoarcerea Creatorului pe Pământ, înainte de sfârşitul lumii, pentru a fi mântuiţi şi a se întoarce în Rai.
Odată ce oamenii îşi taie legătura cu Dumnezeul care i-a creat, moralitatea lor se va deteriora rapid. Astfel, unele rase au dispărut, precum civilizaţia legendară a Atlantidei, care s-a scufundat în mare peste noapte.
În Orient, în special în China, credinţele sunt înrădăcinate în inimile oamenilor prin cultura tradiţională. Prin urmare, este greu să-i induci în eroare pe chinezi, cu minciuni simple, ca să accepte ateismul. Pentru a dezrădăcina 5.000 de ani de credinţe şi cultură, spectrul malefic al comunismului a folosit violenţe pe scară largă, măcelărind elitele care au moştenit cultura tradiţională, şi apoi s-a folosit de minciuni pentru a înșela tinerii, generaţie după generaţie.
În Occident şi în alte părţi ale lumii, religiile şi credinţele reprezintă principalele forme de menţinere a contactului dintre om şi Dumnezeu şi reprezintă, de asemenea, pietre de temelie importante pentru menţinerea standardelor morale. Deşi spectrul comunismului nu a reuşit să instituie tirania comunistă în aceste ţări, şi-a atins scopul de distrugere a religiilor ortodoxe şi de corupere a fiinţelor umane prin înşelăciune, deviere şi infiltrare.
1. Est: o revoltă violentă împotriva lui Dumnezeu
a. Cum a distrus Uniunea Sovietică religiile ortodoxe prin violenţă
Manifestul comunist cere distrugerea familiei, a bisericii şi a statului-naţiune. Evident, eliminarea şi subminarea religiilor este unul dintre obiectivele importante ale Partidului Comunist.
Referindu-se la metamorfozarea unui credincios evlavios într-un urmaş al lui Satana, Marx ştia, în mod sigur, despre existenţa Creatorului şi a diavolului. De asemenea, el ştia clar că învăţăturile demonice nevăzute erau greu de acceptat de oameni – în special de cei religioşi. Prin urmare, el a susţinut ateismul de la început, declarând că “religia este opiul poporului”, iar “comunismul începe de la bun început cu ateismul”[1] şi aşa mai departe.
Oamenii nu trebuie să se închine diavolului, dar atâta timp cât oamenii nu mai cred în divinitate, diavolul poate corupe şi ocupa sufletul, şi, în cele din urmă îi poate trage pe oameni în iad. De aceea, partidele comuniste proclamă: “Nu a existat niciodată niciun salvator al lumii, nici zeităţi, nici împăraţi de care să depindem. / Pentru a crea fericirea Omenirii / Trebuie să depindem în întregime de noi înşine!”
Marx a învinuit religiile şi sfinții drepţi la nivel teoretic, în timp ce Lenin a reuşit să folosească mecanismele statului pentru a ataca religia, după ce a preluat puterea în 1917. Lenin a folosit violenţa şi alte tactici de înaltă presiune pentru a asupri religiile ortodoxe şi credinţele drepte pentru a-i forţa pe oameni să se despartă de divinitate.
În 1919, Lenin a început eliminarea pe scară largă a religiei sub numele de “interzicerea răspândirii gândurilor vechi”. În 1922, Lenin a adoptat o rezoluţie secretă care stipulează că însușirea valorilor materiale, în special de la cele mai bogate instituţii religioase, trebuie să se desfăşoare “cu o fermitate nemiloasă, fără niciun dubiu, şi în cel mai scurt timp”. El a declarat că, “cu cât este mai mare numărul reprezentanţilor clerului şi burgheziei reacţionare pe care reuşim să-i împuşcăm cu această ocazie, cu atât mai bine, pentru că această “audienţă” trebuie, acum, să primească o lecţie astfel încât să nu îndrăznească să se gândească la nicio rezistenţă timp de câteva decenii”.[2]
Pentru un timp, o mare parte din proprietatea bisericii a fost jefuită, bisericile şi mănăstirile au fost distruse, un număr mare de clerici au fost arestaţi şi alte mii de clerici ortodocşi au fost executaţi.
După ce a murit Lenin, Stalin a urmat ceea ce începuse acesta şi a dezlănțuit o epurare extrem de crudă, în anii 1930. În afară de membrii Partidului Comunist, au fost incluşi intelectualii şi oamenii din sfera religioasă. Stalin a ordonat întregii ţări să pună în aplicare planul cincinal de ateism. El a declarat că, atunci când va fi finalizat planul, ultima biserică va fi închisă, ultimul preot va fi distrus, Uniunea Sovietică va deveni un teren fertil pentru ateismul comunist şi nimeni nu va mai găsi vreo urmă de religie.
Potrivit estimărilor conservatoare, în timpul campaniei 42.000 de preoţi au fost torturaţi până la moarte. Până în 1939, în întreaga Uniune Sovietică, erau deschise publicului doar puțin peste 100 de biserici ortodoxe, în timp ce înainte ca Uniunea Sovietică să confişte puterea erau peste 40.400. Nouăzeci şi opt la sută dintre bisericile şi mănăstirile ortodoxe din întreaga Uniune Sovietică au fost închise. Bisericile catolice au fost, de asemenea, eradicate. În această perioadă, elitele culturale şi intelectualii au fost trimişi în Gulag sau împuşcaţi.
În timpul celui de-al doilea război mondial, pentru a rezista în faţa Germaniei, dorind să profite de resursele şi forţa de muncă ale bisericii, Stalin părea să facă o pauză în ceea ce priveşte persecuţia bisericilor ortodoxe şi catolice, dând impresia că ar putea reabilita aceste religii. Dar el avea un scop precis în minte: să exercite un control strict asupra Bisericii Ortodoxe şi Bisericii Catolice restaurate, ca instrument de subminare a religiilor tradiţionale.
În 1961, Alexei al II-lea din fosta Uniune Sovietică a fost promovat, ca episcop al Bisericii Ortodoxe şi a devenit arhiepiscop în 1964. În 1990 a devenit Patriarh al Moscovei, chiar înainte de dezintegrarea Uniunii Sovietice. După ce Uniunea Sovietică s-a prăbuşit, arhivele KGB – care au fost deschise pentru o scurtă perioadă, au dezvăluit că Alexei al II-lea a lucrat pentru KGB (Komitet Gosudarstvennoy Bezopasnosti sau Comitetul pentru Securitate de Stat – poliţia secretă a Uniunii Sovietice).
Mai târziu, Alexei al II-lea a mărturisit că s-a compromis şi că a fost agent al KGB. El s-a căit în mod deschis: “Pentru a apăra un lucru, este necesar să dai în altă parte. Au existat alte organizaţii sau alte persoane printre aceia care trebuiau să-şi asume responsabilitatea nu numai pentru ei înşişi, ci pentru soarta a mii de oameni care, în acei ani, în Uniunea Sovietică, nu erau obligate să acţioneze la fel? Cu toate acestea, în faţa acelor oameni cărora compromisurile, tăcerea, forţa pasivităţii sau expresia de loialitate permisă de liderii bisericii în acei ani le-au provocat durere, în faţa acestor oameni şi nu numai înaintea lui Dumnezeu, cer iertare, înţelegere şi rugăciuni.“[3]
Religia a devenit, astfel, un instrument pentru spălarea creierului şi înşelarea publicului, sub controlul spectrului malefic al comunismului.
Partidul Comunist al Uniunii Sovietice nu a păstrat religia falsă alterată numai pe propriul teritoriu, el şi-a extins sistematic influenţa malignă asupra lumii.
b) Distrugerea culturii şi a religiei şi ruperea legăturii dintre om şi divinitate de către Partidul Comunist Chinez
PCC distruge cultura tradiţională chineză
Deşi China nu are o singură religie pentru toţi oamenii, ca şi în alte ţări, poporul chinez are o credinţă fermă în zei şi în Buddha. Viaţa religioasă a Chinei este unică: spre deosebire de alte regiuni pline de conflicte religioase, confucianismul, budismul, taoismul şi chiar religiile occidentale au coexistat paşnic în China. Aceste credinţe reprezintă fundamentul culturii tradiţionale a Chinei.
În pofida marelui potop care a provocat distrugerea omenirii, China a păstrat o civilizaţie completă. De atunci, naţiunea chineză a continuat să se dezvolte. A păstrat o evidenţă continuă a istoriei sale de 5.000 de ani şi a creat o epocă splendidă şi magnifică care a câştigat respectul multor naţiuni. China a fost numită “Imperiul Ceresc”. Cultura sa a influenţat profund întreaga regiune din Asia de Est şi a dus la formarea unei sfere de civilizaţie chinezească. Deschiderea Drumului Mătăsii şi răspândirea celor patru mari invenţii (hârtia, busola, praful de puşcă şi tipărirea) în Occident au promovat civilizaţia globală şi au influenţat dezvoltarea Europei şi chiar a lumii.
Cultura şi credinţele Chinei au fost integrate în esenţa poporului chinez în cursul celor 5.000 de ani, devenind astfel ţinta pe care spectrul malefic al comunismului a vrut să o distrugă. Cu toate acestea, înşelarea şi tentarea poporului chinez de a renunţa la mii de ani de cultură şi credinţe tradiţionale şi de a accepta ideologia occidentală a comunismului a fost pur şi simplu imposibilă. Prin urmare, PCC a folosit tot felul de tactici malefice în timpul zecilor de ani de campanii politice persistente. Începând cu măceluri violente, PCC a subminat esenţa religiei, a persecutat intelectualii şi a distrus cultura tradiţională chineză, inclusiv cultura sa materială (arhitectură, temple, relicve culturale, picturi antice, curiozităţi antice şi altele asemenea). Partidul a căutat să rupă legătura dintre divinitate şi om pentru a-şi atinge scopul de a distruge cultura tradiţională şi fiinţele umane.
În timp ce distrugea cultura tradiţională, Partidul şi-a întemeiat, în mod sistematic, propria cultură malefică pe care a folosit-o pentru a cultiva şi a instrui pe cei care nu au fost ucişi, cu scopul de a-i transforma în instrumente de subminare a culturii tradiţionale. Unii au urmat îndrumările spectrului comunist pentru a-i ucide pe alţii.
PCC înţelege bine cum să folosească interesele economice, spălarea politică a creierului şi alte mijloace pentru a face oamenii să cedeze manipulării. Mişcările politice repetate, suprimarea şi măcelărirea au făcut ca PCC să se familiarizeze mai mult cu aceste tactici şi i-au permis să se pregătească pentru lupta finală dintre cei drepți şi cei răi, în lumea umană.
Distrugerea fundaţiei culturii tradiţionale
Proprietarii şi mica nobilime din zonele rurale, comercianţii şi oamenii de ştiinţă din zonele urbane, au fost elitele culturii tradiţionale ale Chinei. Ei au avut misiunea să moştenească şi să răspândească tradiţiile Chinei. În primele etape ale confiscării puterii de către PCC în 1949, Partidul a folosit o serie de mişcări, precum campania de reformă agrară, campania de suprimare a contrarevoluţionarilor, campania Celor Trei Anti şi campania Celor Cinci Anti pentru a masacra proprietarii şi mica nobilime din zonele rurale şi capitaliştii din oraşe. Prădând avuţia socială în timp ce producea teroare, Partidul a anihilat elitele care au moştenit şi au promulgat cultura tradiţională.
În acelaşi timp, folosind metodele “ajustărilor instituţionale” pentru a “reforma ideologia” savanţilor şi a îi îndoctrina cu materialismul, ateismul şi teoria evoluţiei, PCC a spălat creierul noilor generații de studenți în mod sistematic, încurajând ura faţă de cultura tradiţională. Prin mişcarea anti-dreapta din anii 1950, toţi intelectualii nesupuși au fost exilaţi şi condamnaţi la reeducare prin muncă forţată, aruncându-i pe treapta cea mai de jos a societăţii. Partidul a făcut din cercetătorii ale căror puncte de vedere fuseseră odată respectate şi călăuziseră societatea, subiectul batjocurii şi ridicolului.
În urma eradicării elitelor tradiţionale, procesul de moştenire şi transmitere a culturii tradiţionale chineze, care dura de generaţii, a fost încheiat. Tinerii de mai târziu nu mai erau încurajaţi, socializaţi şi cultivaţi în această cultură prin intermediul familiei, şcolii, societăţii şi satului – devenind, astfel, o generaţie fără o cultură tradiţională.
După campania „Împotriva Dreptei”, în familie, şcoală sau societate, nu au mai existat voci independente. Cu toate acestea, PCC nu era încă satisfăcut. La urma urmei, persoanele în vârstă păstraseră încă amintirea culturii tradiţionale, iar elementele de cultură tradiţională, inclusiv artefactele şi clădirile vechi, erau peste tot. Mai mult, valorile tradiţionale au continuat să fie transmise prin artă.
În 1966, PCC a iniţiat o campanie cunoscută sub numele de Marea Revoluţie Culturală care a vizat distrugerea culturii tradiţionale la scara mai largă. Folosind studenţii spălaţi pe creier după înfiinţarea Republicii Populare Chineze, ei au provocat agitaţia şi rebeliunea adolescenţilor şi campania de „înlăturare a celor Patru Lucruri Vechi” (ideile vechi, cultura veche, obiceiurile vechi, tradiţiile strămoşeşti) pentru a instaura haosul şi a distruge cultura tradiţională chineză.
După Revoluţia Culturală, focul infernului distrugerii celor Patru Vechi a mistuit pământul Chinei. Mănăstiri, temple, statui şi picturi budiste, artefacte şi sălaşuri culturale au fost distruse complet. Esenţa culturii chineze care fusese moştenită şi conservată de mii de ani a fost distrusă peste noapte, nemaiexistând speranța restaurării.
Înainte de Revoluţia Culturală, în Beijing fuseseră peste 500 de temple şi mănăstiri. Fiecare dintre miile de citadele şi oraşe din China avea ziduri vechi, temple şi mănăstiri. Artefacte antice erau peste tot. La doar 30 de centimetri sub pământ, se puteau găsi artefacte din istoria recentă şi, la jumătate de metru, un metru sau 6 metri, artefactele rămase din dinastiile precedente erau nenumărate. Cu toate acestea, în timpul Revoluţiei Culturale, au fost distruse un număr mare de astfel de obiecte.
Campania de distrugere a celor Patru Vechi nu numai că a ruinat locurile de practică religioasă, de rugăciune şi cultivare – locuri antice care reprezentau armonia dintre om şi Divin – dar a dus şi la eradicarea credinţelor fundamentale din inima omului, precum credinţa în armonia dintre oameni şi cosmos. Mulţi oameni, crezând că astfel de tradiţii sunt irelevante, nu se puteau gândi prea mult la acest lucru, dar când oamenii îşi taie legăturile cu divinitățile, vor pierde protecţia acestora şi se vor apropia de un abis periculos. În acel moment, totul este doar o chestiune de timp.
Mai mult, pentru a întrerupe legătura poporului chinez cu strămoşii şi divinitățile lor, PCC a recurs la hulirea strămoşilor poporului chinez, defăimarea şi pângărirea culturii tradiţionale. Ţările din întreaga lume îşi preţuiesc, de obicei, strămoşii şi regii din trecut precum şi tradiţiile. De asemenea, înţelepţii şi filozofii istoriei chineze au transmis o cultură splendidă. Această cultură este o comoară ce aparţine Chinei şi lumii şi este demnă de respectul generaţiilor viitoare.
Cu toate acestea, în ochii PCC şi ai propagandiştilor ei neruşinaţi, împărații, generalii, oamenii de ştiinţă şi oamenii înzestraţi din China antică nu valorau nimic. O astfel de insultă faţă de strămoşii proprii este într-adevăr rară în istorie. Condus de PCC, poporul chinez a ajuns să se opună lui Dumnezeu, să-şi respingă strămoşii şi să-şi distrugă propria cultură, fiind angajat pe un drum periculos.
Persecuţia religiilor
Credinţa religioasă este o componentă vitală a culturii tradiţionale chineze, iar taoismul, budismul şi confucianismul cunoscute în lume au fost interconectate în măreţia lor şi au durat mii de ani în istoria chineză. Multe religii occidentale au jucat, de asemenea, un rol în istoria Chinei.
După ce PCC a obţinut puterea prin violenţă, în 1949, a călcat pe urmele Uniunii Sovietice. Pe de o parte, PCC a promovat ateismul şi a lansat atacuri ideologice împotriva credinţei în divinitate. Pe de altă parte, prin succesiuni de mişcări politice, a folosit metode de violenţă şi de presiune accentuată pentru a suprima, persecuta şi elimina religiile, inclusiv prin uciderea practicanţilor religioşi. Persecuţia celor ce aveau o credinţă ortodoxă, dreaptă, a devenit din ce în ce mai severă până a atins apogeul, odată cu începerea persecuţiei sângeroase împotriva Falun Gong, în 1999.
După 1949, PCC a început să persecute religiile pe scară largă şi să interzică adunările religioase. PCC a ars numeroase copii ale Bibliei şi ale scripturilor din multe alte religii. De asemenea, a cerut pedepse grele pentru creştini, catolici, taoişti şi budişti, inclusiv pentru membrii ce se înregistraseră la guvern şi se pocăiau pentru presupuse greşeli. Cei care refuzau să se conformeze erau supuşi unor pedepse severe.
În 1951, PCC a declarat, în mod explicit, că cei care continuă să participe la întruniri religioase vor fi executaţi sau întemniţaţi pe viaţă. Numeroşi călugări budişti au fost îndepărtaţi din temple sau au fost forţaţi să trăiască şi să lucreze în locuri seculare. Catolicii şi preoţii occidentali din China au fost închişi şi torturaţi. Preoţii chinezi au fost aruncaţi, de asemenea, în închisoare, iar credincioşii au fost executaţi sau trimişi spre reformare prin muncă forţată. Preoţii şi adepţii creştini au avut aceeaşi soartă ca şi catolicii.
După 1949, peste 5.000 de episcopi şi preoţi catolici chinezi au fost închişi sau executaţi, rămânând doar câteva sute. Unii preoţi străini din China au fost executaţi iar cei rămași au fost expulzaţi. Peste 11.000 de catolici au fost ucişi. Numeroşi adepţi au fost arestaţi arbitrar sau au fost supuşi unor amenzi exorbitante. Potrivit unor statistici incomplete, în primii ani de la venirea la putere a PCC, aproape 3 milioane de adepţi religioşi şi membri ai organizaţiilor religioase au fost arestaţi sau executaţi.
Ca şi Partidul Comunist Sovietic, pentru a întări controlul asupra religiei, PCC a instituit agenţii de reglementare pentru fiecare grup, precum Asociaţia Taoistă Chineză, Asociaţia Budistă Chineză şi altele asemenea. Împotriva catolicilor, PCC a înfiinţat Asociaţia Catolică Patriotică Chineză, pe care o controlează total. Toate asociaţiile religioase au fost făcute să urmeze voinţa partidului, ceea ce a dus la controlarea şi reformarea gândirii membrilor lor. În acelaşi timp, PCC a folosit aceste asociaţii pentru a înfăptui lucruri ce nu puteau fi făcute direct de spectrul malefic: semănarea discordiei şi coruperea religiilor ortodoxe, din interior.
PCC a tratat budismul tibetan în acelaşi mod. După trimiterea armatelor şi ocuparea Tibetului în 1950, PCC a început o persecuţie severă a budismului tibetan. Al 14-lea Dalai Lama a plecat din Tibet, în 1958, şi trăieşte în exil în India, ceea ce a fost considerat de PCC ca rebeliune. În mai 1962, al 10-lea Panchen Lama a trimis Consiliului de Stat al PCC un raport despre sabotarea de către Partid a culturii tibetane, în special a tradiţiilor budiste.
“În ceea ce priveşte distrugerea statuilor budiste, scripturilor budiste şi stupelor budiste, practic vorbind, în afară de un număr foarte mic de mănăstiri, inclusiv cele patru mari mănăstiri protejate, în celelalte mănăstiri din Tibet şi în sate, oraşele şi oraşele mici din zone largi rurale şi ciobăneşti, unele dintre cadrele noastre Han au elaborat un plan, cadrele noastre tibetane s-au mobilizat, iar unii dintre activiştii care nu au înţeles motivele au jucat rolul executanţilor planului. Au uzurpat numele maselor, au impresionat masele şi au provocat o mare furtună pentru a distruge statuile lui Buddha, scripturile Buddhiste şi stupele, le-au aruncat în apă, le-au aruncat pe pământ, le-au distrus şi le-au topit. Ei au condus fără motiv o distrugere sălbatică şi grăbită a mănăstirilor, a sălilor budiste, a zidurilor “mani” şi a stupelor şi au furat numeroase ornamente ale statuilor Buddha şi lucruri preţioase de pe stupele budiste. Deoarece organele de achiziţie guvernamentale nu au fost atente în a face distincţie la achiziţionarea metalelor neferoase, au cumpărat multe statui ale lui Buddha, stupe şi vase din metale neferoase şi au arătat o atitudine de încurajare a distrugerii acestor lucruri. Ca urmare, unele sate şi mănăstiri păreau ca şi cum nu ar fi fost rezultatul acţiunilor deliberate ale omului, ci mai degrabă arătau ca şi cum ar fi fost distruse accidental de bombardament, ca după război, fiind de-a dreptul insuportabil să te uiţi la ele. În plus, au insultat fără scrupule religia, folosind Tripitaka ca material pentru îngrăşăminte, în special prin folosirea imaginilor de Buddha şi a sutrelor budiste pentru a face pantofi. Acest lucru a fost inacceptabil. Pentru că au făcut multe lucruri pe care chiar nebunii nu le-ar fi putut face, oamenii din toate straturile sociale au fost complet şocaţi, au fost extrem de confuzi, descurajaţi şi dezamăgiţi. Ei s-au jelit, cu lacrimile curgându-le pe faţă: “Zona noastră a fost transformată într-o zonă întunecată” precum şi alte tânguieli pline de suferinţă.”[4]
După ce Revoluţia Culturală a început în 1966, mulţi Lama au fost forţaţi să devină laici, iar numeroase scripturi inestimabile au fost arse. Până în 1976, din cele 2.700 de temple originale din Tibet, au rămas doar 8. Templul Jokhang, construit cu mai bine de 1.300 de ani în urmă, înainte de dinastia Tang şi cel mai important templu din Tibet, a fost, de asemenea, jefuit în timpul Revoluţiei Culturale.
În China, cultivarea taoismului are o istorie antică. Cu peste 2.500 de ani în urmă, Lao Tse a lăsat în urmă Dao De Jing, alcătuită din 5.000 de caractere. Este esenţa cultivării taoiste. Răspândirea lui Dao De Jing nu s-a limitat la ţările estice, multe ţări occidentale traducând-o în limbile lor materne. Cu toate acestea, în timpul Revoluţiei Culturale, Lao Tse a fost criticat drept ipocrit, iar Dao De Jing a fost considerată “superstiţie feudală”.
Convingerile principale ale confucianismului au fost bunăvoinţa, dreptatea, tendinţa morală de a face bine, conduită corespunzătoare, înţelepciune şi încredere. Confucius a stabilit standardele morale pentru generaţii. În timpul Revoluţiei Culturale, rebelii de la Beijing au condus Garda Roşie la Qufu, oraşul natal al lui Confucius, unde au sabotat şi au ars cărţi antice şi au distrus mii de pietre de mormânt istorice, inclusiv pe cea a lui Confucius. În 1974, PCC a început o altă mişcare de criticare a lui Lin [Biao], “Criticarea lui Confucius”. PCC a considerat ca lipsită de valoare ideea tradiţională a confucianismului despre modul în care ar trebui să trăiască oamenii şi standardele morale pe care să le susţină.
Cel mai brutal şi mai tragic act a fost persecuţia lansată, în iulie 1999, de către liderul partidului de atunci, Jiang Zemin, împotriva Falun Gong (cunoscut şi sub numele de Falun Dafa) şi practicanții săi, care practică Adevărul, Compasiunea şi Toleranţa. În plus, Partidul recoltează organe de la practicanţii Falun Gong în viaţă, o crimă ce n-a mai existat niciodată pe planetă.
În doar câteva decenii, PCC a distrus complet mii de ani de cultură tradiţională a Chinei, valorile morale şi credinţele în auto-cultivare. Drept urmare, oamenii nu mai cred în divinitate, şi-au întors faţă de la divinitate, şi s-au scufundat într-o golire spirituală şi o corupţie a valorilor morale. Astfel, societatea s-a înrăutăţit de la o zi la alta.
2. În Occident: restricţionarea şi infiltrarea în religii
Demonul comunismului a făcut, de asemenea, aranjamente sistematice pentru atacarea credincioşilor religioşi în ţările necomuniste. Prin intermediul Partidului Comunist al Uniunii Sovietice şi PCC, a folosit bani şi spioni pentru a se infiltra în instituţiile religioase din alte ţări, sub pretextul “schimbului religios”, pentru a distruge credinţele drepte sau pentru a le ataca direct şi a introduce ideologii socialiste şi comuniste în religie. Aceasta a făcut ca credincioşii să continue să venereze şi să practice în religii care au fost preschimbate de ideologia comunistă.
a. Infiltrarea în religie
Curtis Bowers, producătorul documentarului Agenda – Grinding America Down (Agenda de zdrobire a Americii), a arătat că a găsit textul unei audieri în Congresul SUA din 1953, a lui Manning Johnson, membru de rang înalt în Partidului Comunist, care a spus:
“Odată ce tactica infiltrării în organizaţiile religioase a fost stabilită de Kremlin, mecanismul actual al implementării “liniei noi” a fost doar o chestiune de a urma experienţele generale ale mişcării bisericeşti din Rusia, unde comuniştii au descoperit că distrugerea religiei ar putea progresa mult mai repede prin infiltrarea în biserică a agenţilor comunişti care operează în cadrul bisericii în sine. […]
În general, ideea a fost aceea de a abate accentul gândirii clerice de la spiritual la material şi politic – prin politic, desigur, se înţelege politica bazată pe doctrina comunistă a cuceririi puterii. În loc de a se pune accentul pe domeniul spiritual și pe chestiunile sufletului, noul accent era pus pe acele chestiuni care au dus în principal la „cerințele imediate”. Aceste cerinţe sociale, desigur, erau de aşa natură încât lupta pentru dobândirea lor conducea la slăbirea societăţii noastre actuale şi la pregătirea ei pentru cucerirea finală de către forţele comuniste”.
Diavolul comunismului a acţionat într-adevăr aşa. De exemplu, unii marxişti s-au deghizat şi s-au infiltrat în bisericile creştine din Statele Unite. Au început să intre în seminarii în anii 1980 şi 1990 şi să predea învăţături strâmbe multor generaţii de preoţi şi pastori, care apoi au influenţat religia în Statele Unite.
Istoricul bulgar Momchil Metodiev, după cercetări ample în arhivele Partidului Comunist Bulgar din epoca războiului rece, a expus faptul că reţeaua de informaţii comuniste est-europene a colaborat strâns cu comitetele religioase ale partidului pentru a influenţa şi a se infiltra în organizaţiile religioase internaţionale.[5]
La scară globală, o organizaţie în care comunismul s-a infiltrat în mod semnificativ în Europa de Est, a fost Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB). Înfiinţat în 1948, Consiliul este o organizaţie creştină inter-bisericească la nivel mondial şi organul central al mişcării ecumenice. Membrii săi includ bisericile diferitelor forme principale ale creştinismului, reprezentând aproximativ 590 de milioane de oameni din 150 de ţări. Astfel, CMB este o forţă majoră în cercurile religioase mondiale.
Cu toate acestea, CMB a fost prima organizaţie religioasă internaţională care a acceptat ca membri ţările comuniste (inclusiv Uniunea Sovietică şi statele sale subordonate) în timpul Războiului Rece şi care a acceptat sprijinul financiar venit din partea ţărilor comuniste.
Infiltrarea comunistă în CMB a inclus succese importante, precum alegerea episcopului metropolitan ortodox rus din Leningrad, Nikodim, (numele de naștere: Boris Georgievich Rotov), ca preşedinte al CMB în 1975. O altă reuşită a fost rolul jucat timp de decenii de spionul comunist bulgar Todor Sabev, care a ocupat funcţia de secretar general adjunct al CMB între 1979 şi 1993. Istoricul Momchil Metodiev a observat că, sub îndrumarea KGB, în anii 1970 Nikodim a condus infiltrarea în CMB, cu sprijinul episcopilor şi agenţilor din Bulgaria.[6]
Pe baza unui dosar KGB publicat în 1969, istoricul şi profesorul universitar de la Cambridge, Christopher Andrew, scrie că în timpul Războiului Rece reprezentanţi importanţi ai Bisericii Ortodoxe Ruse din CMB au lucrat în secret pentru KGB, exercitând o influenţă ascunsă asupra politicilor şi operaţiunilor CMB. Un dosar KGB făcut public în 1989 arată că aceşti reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Ruse, controlaţi de KGB, au introdus cu succes agenda lor în comunicările publice ale CMB. [7]
Dacă înţelegem modul în care comuniştii din Europa de Est au infiltrat şi manipulat bisericile, nu este greu de înţeles de ce CMB nu a luat în considerare opoziţia membrilor săi şi a insistat să finanţeze Frontul Patriotic al Uniunii Naționale Africane (ZANU-PF) din Zimbabwe în ianuarie 1980. ZANU-PF a fost un grup notoriu de gherilă comunistă, despre care se ştia că ucide misionari şi doboară zboruri comerciale.
În CMB s-a infiltrat și PCC, prin intermediul Consiliului Chinez Creştin – o unealtă a partidului – cu scopul de a controla religia. Consiliul este singurul reprezentant oficial al Chinei comuniste în CMB, iar datorită influenţelor monetare şi a altor influenţe, CMB s-a aliniat de mulţi ani intereselor PCC.
Secretarul general al CMB a vizitat oficial China la începutul anului 2018 şi s-a întâlnit cu mai multe organizaţii creştine controlate de partid, inclusiv cu Consiliul Creştin Chinez, cu Comitetul Naţional pentru Mişcarea Patriotică Tripartită a Bisericilor Protestante din China şi cu Administraţia de Stat pentru afaceri religioase. În China, numărul membrilor grupurilor creştine neoficiale (bisericile subterane) este cu mult mai mare decât numărul membrilor grupurilor oficiale. Delegaţii CMB nu au organizat întâlniri cu niciun grup creştin neoficial pentru a evita fricţiunile cu Beijingul.
b. Restricţionarea religiei
Infiltrarea spectrului comunist în Occident este omniprezentă, iar religia a fost lovită de ideologiile şi comportamentele care îl defăimează pe Dumnezeu. Idei precum “separarea bisericii şi a statului” şi “corectitudinea politică” provenite din comunism au fost utilizate pentru marginalizarea şi sabotarea religiilor ortodoxe drepte.
Statele Unite au fost construite ca o singură naţiune sub Dumnezeu. Toţi preşedinţii S.U.A., atunci când au depus jurământul, au pus mâna pe Biblie şi l-au rugat pe Dumnezeu să binecuvânteze America. În zilele noastre, atunci când oamenii religioşi critică comportamentele, ideile şi politicile care se îndepărtează de Divinitate sau vorbesc împotriva avortului sau homosexualităţii, care sunt interzise de Dumnezeu, comuniştii din Statele Unite sau Stânga militantă, trec la ofensivă. Ei folosesc “separarea bisericii şi a statului” pentru a spune că religia nu ar trebui să aibă nimic de-a face cu politica şi astfel încearcă să restrângă voinţa lui Dumnezeu şi avertismentele şi limitările asupra comportamentului uman stabilite de Creator.
De mii de ani, divinitatea s-a arătat celor care au credinţă. Cei care practică o credință dreaptă reprezentau în trecut majoritatea societăţii şi au avut o influenţă extraordinară asupra moralităţii sociale. Astăzi, oamenii pot vorbi doar despre voinţa lui Dumnezeu, în cadrul bisericii. În afara bisericii, ei nu pot critica și nici nu pot rezista încercărilor de a submina criteriile lui Dumnezeu pentru comportamentul uman. Religia aproape şi-a pierdut funcţia de a menţine moralitatea societăţii şi, ca urmare, moralitatea în Statele Unite s-a prăbuşit ca o alunecare de teren.
În ultimii ani, corectitudinea politică a fost promovată pe noi culmi, până în punctul în care oamenii ezită să spună „Crăciun fericit” într-o ţară întemeiată pe creştinism. Acest lucru se întâmplă numai pentru că unii susţin că este incorect din punct de vedere politic şi răneşte sentimentele celor care nu sunt creştini. În mod similar, atunci când oamenii vorbesc în mod deschis despre credinţa lor în Dumnezeu sau se roagă lui Dumnezeu, unii susţin că acest lucru este discriminatoriu faţă de oamenii care au alte credinţe, incluzându-i pe cei necredincioşi. Adevărul este că tuturor oamenilor le este permis să-şi exprime convingerile, inclusiv respectul faţă de divinitățile lor, pe calea aleasă, şi asta nu are legătură cu discriminarea.
În şcolile de acum, nu sunt permise cursuri care implică convingeri drepte şi valori tradiţionale. Profesorii nu trebuie să vorbească despre Creaţie, din cauza faptului că ştiinţa încă nu a dovedit existenţa lui Dumnezeu. Dar nici ştiinţa nu a dovedit ateismul şi evoluţia – dar aceste teorii sunt predate ca adevăr în şcoli. Discursul care atacă, respinge şi defăimează divinitatea, pe de altă parte, este protejat şi glorificat sub steagul libertăţii de exprimare.
Infiltrările spectrului comunist în societate, restrângerea şi manipularea religiei, culturii, educaţiei, artelor şi legii reprezintă o problemă sistemică, extrem de complexă şi pe care o vom discuta detaliat în capitolele viitoare.
3. Teologia pervertită a spectrului comunist
În secolul trecut, diferite teologii distorsionate au câştigat teren, pe măsură ce gândirea comunistă s-a infiltrat în cercurile religioase, subminând clerul şi corupând subtil religiile ortodoxe. Clerul a interpretat fără ruşine scripturile în funcţie de capricii, distorsionând învăţăturile drepte lăsate de fiinţele iluminate din religiile ortodoxe. Mai ales în anii 1960, “teologia revoluţionară”, “teologia speranţei”, “teologia politică” şi alte teorii distorsionate saturate de gândirea marxistă au aruncat în haos lumea religioasă.
Mulţi preoţi din America Latină au fost educaţi în seminarii europene în secolul trecut şi au fost profund influenţaţi de noile teorii teologice care au fost modificate de tendinţele comuniste. “Teologia eliberării” a fost activă în America Latină în secolul al XX-lea, între anii 1960-1980.
Principalul reprezentant a fost preotul peruvian Gustavo Gutierrez.
Această teologie introduce lupta de clasă şi gândirea marxistă direct în religie şi interpretează compasiunea lui Dumnezeu pentru omenire în sensul că sărmanii trebuie eliberaţi – credincioşii religioşi ar trebui să participe la războiul de clasă pentru ca săracii să obţină un statut egal.
Această şcoală de gândire a folosit instrucţiunile Domnului pentru Moise – pentru a conduce evreii afară din Egipt – ca bază teoretică pentru credinţa că creştinismul ar trebui să-i elibereze pe cei săraci.
Această teologie emergentă care pune accentul pe războiul de clasă şi pe instaurarea socialismului a fost mult apreciată de Fidel Castro, liderul Partidului Comunist din Cuba. Deşi biserica catolică tradiţională a rezistat proliferării acestor aşa-numite teologii emergente, noul papă, numit în 2013, l-a invitat pe reprezentantul “teologiei eliberării”, Gutierrez, să participe la o conferinţă de presă la Vatican pe 12 mai 2015, ca oaspete principal, arătând astfel acceptarea tacită de către Biserica Catolică şi susţinerea teologiei eliberării.
Teologia eliberării s-a răspândit mai întâi în America de Sud şi apoi în lume. În diferite zone din lume au apărut numeroase teologii emergente, asemănătoare “teologiei eliberării”, precum “teologia neagră”, “teologia femeilor”, “teologia morţii lui Dumnezeu”, “teologia liberală” şi chiar “teologia ciudată”. Aceste teologii au perturbat foarte mult credinţele catolice, creştine şi alte religii ortodoxe din întreaga lume.
În anii ’70, în Statele Unite, liderul infamului templu “Discipolii lui Hristos” (“Templul Popoarelor” pe scurt), care s-a autoproclamat reîncarnarea lui Lenin, era un credincios marxist şi a instituit învăţăturile originale ale marxism–leninismului şi pe cea a lui Mao Zedong ca doctrină a Templului Popoarelor. El a susţinut că propovăduieşte în Statele Unite pentru a-şi atinge idealurile comuniste.
După uciderea congresmanului american Leo Ryan, care investiga acuzaţiile împotriva cultului, el ştia că ar fi dificil să scape, aşa că i-a forţat pe adepţii lui să se sinucidă în masă. I-a ucis chiar şi pe cei care nu erau dispuşi să se sinucidă cu el. În cele din urmă, peste 900 de persoane s-au sinucis sau au fost ucise. Acest cult a afectat reputaţia religiei şi a afectat negativ credinţa dreaptă a oamenilor în religiile ortodoxe. Astfel, a avut un impact negativ grav asupra oamenilor, în general.
4. Haosul Religios
Cartea „The Naked Communist” publicată în 1958, enumeră 45 de ţinte din Statele Unite care urmează să fie distruse de către comunism. În mod uimitor, majoritatea obiectivelor au fost puse în practică. Punctul nr. 27 din listă spune: “Infiltraţi-vă în biserici şi înlocuiţi religia revelată cu religia “socială “. Discreditați Biblia. …“ [8]
În sectorul religios de astăzi, cele două religii ortodoxe originale – creştinismul şi iudaismul (denumite împreună ca fiind religii bazate pe revelaţia divină) – au fost modificate şi controlate demonic de către spectrul comunist şi au pierdut funcţiile pe care le aveau în formele lor originale. Noi confesiuni întemeiate sau modificate demonic cu principii şi concepte comuniste au devenit promulgatori mai direcți ai ideologiei comuniste. Religiile erau pietre de temelie importante în menţinerea activităţilor normale şi line ale lumii occidentale, totuşi ele au fost deformate dincolo de recunoaştere, de către spectrul comunist.
În bisericile diferitelor religii din zilele noastre, mulţi episcopi şi preoţi promulgă simultan teologii deviate, corupând şi complotând cu adepţii lor într-o serie de scandaluri non-stop. Mulţi credincioşi merg la biserică deoarece cred că este un lucru civilizat de făcut sau chiar o formă de divertisment sau de viaţă socială, dar nu se angajează cu adevărat în cultivarea caracterului lor.
Religiile au fost corupte din interior. Rezultatul este că oamenii îşi pierd încrederea în religii şi credinţele lor drepte în Buddha, Dao şi Zei. Prin urmare, sfârșesc prin a-și abandona propria credință. Dacă omul nu crede în divin, Dumnezeu nu îl va proteja şi, în cele din urmă, omenirea va fi distrusă.
Pe 29 iunie 2017, Departamentul de Poliţie Victoria din Australia a găzduit o scurtă conferinţă de presă pentru a anunţa că “din cauza acuzaţiilor făcute de mai mulţi reclamanţi”, cardinalul australian George Pell se confruntă cu acuzaţii legate de ofense sexuale. Pell a devenit arhiepiscop de Melbourne în 1996 şi cardinal în 2003. În luna iulie 2014, sub mandatul Papei Francis, Pell şi-a asumat responsabilitatea pentru supravegherea tuturor tranzacţiilor financiare din Vatican. El a avut o putere enormă şi a fost cea de-a treia persoană la Vatican.
În 2002, Boston Globe a efectuat o serie de rapoarte despre molestarea sexuală a copiilor de către preoții catolici din Statele Unite. Investigaţia reporterilor a arătat că, în ultimele câteva decenii, au existat aproape 250 de preoţi din Boston care au molestat copii şi că biserica, în încercarea de a ascunde această situație, a mutat clerul dintr-o zonă în alta, în loc să informeze poliţia. Preoţii au continuat să-i molesteze pe copiii din zonele în care au fost mutați, generând în acest fel mai multe victime.
Evenimente similare s-au răspândit repede în Statele Unite. Dezvăluirile s-au extins la preoţii din alte ţări în care se aflau catolici, inclusiv Irlanda, Australia şi altele. Alte grupări religioase au început să denunţe public corupţia bisericii catolice.
În cele din urmă, sub presiunea publică, Papa Ioan Paul al II-lea a fost obligat să organizeze o conferinţă la Vatican pentru cardinalii catolici americani, la care Vaticanul a recunoscut că molestarea sexuală a copiilor este o crimă şi că structura administrativă a bisericii va fi reformată. Mai mult, biserica va expulza preoţi care au molestat sexual copii, iar infractorii vor fi închişi. Biserica a plătit peste 2 miliarde de dolari ca despăgubiri pentru abuzuri.
Solicitarea banilor de la credincioşi în numele religiei a fost, de asemenea, un eveniment comun. De exemplu, în China, diferite religii au delapidat cu frenezie bani, profitând de credinţa oamenilor în Buddha, Dao şi Zei, transformând religia într-o afacere. Se cer bani pentru ceremonii religioase şi pentru venerare prin arderea tămâiei, cu taxe care uneori se ridică la suma de 100.000 de yuani (15.000 de dolari).
Mai multe biserici şi temple au fost construite, arătând splendid la suprafaţă, în timp ce credinţa dreaptă în divinitate se diminuează. Discipolii care cultivă cu adevărat sunt din ce în ce mai puţini. Multe temple şi biserici au devenit locuri de adunare pentru spiritele şi fantomele malefice, iar templele din China s-au transformat în locuri turistice comercializate, unde călugării câştigă salarii, iar abaţii budişti şi daoiști prezidează, având funcţia de director executiv.
În timpul aşa-numitului val de studiere a Raportului celui de-al XIX-lea Congres al Partidului Comunist Chinez, vicepreşedintele Asociaţiei Budiste Chineze a susţinut un Program de instruire pentru Spiritul Congresului al XIX-lea: “Raportul Congresului al XIX-lea este Scriptura Buddhistă contemporană şi am copiat-o de trei ori”. El a mai spus:” Partidul Comunist Chinez este astăzi Buddha şi Bodhisattva, iar raportul celui de-al XIX-lea Congres este scriptura contemporană budistă din China şi străluceşte cu razele strălucitoare ale credinţei în Partidului Comunist“.
Au existat şi oameni care au cerut credincioşilor budişti să-i urmeze exemplul şi să aplice metoda de copiere manuală a scripturilor pentru a scrie de mână raportul Congresului al XIX-lea cu o inimă devotată, pentru ca ei să poată experimenta iluminarea. Când acest raport de ştiri a fost publicat de Institutul Budhist Nanhai din provincia Hainan, acesta a condus la controverse enorme şi a fost, în cele din urmă, eliminat. Totuşi, raportul s-a răspândit larg pe internet. Acest incident arată că budismul oficial din China este plin de călugări politicieni şi nu este în mod fundamental o comunitate de cultivare. În schimb, budismul oficial al Chinei a devenit un instrument folosit de Partidul Comunist Chinez pentru activitatea Frontului Unic.
De mai bine de o mie de ani, episcopii din întreaga lume au fost numiţi sau recunoscuţi în mod direct de către Vatican. Cei 30 de episcopi recunoscuţi anterior de Vatican în regiunea chineză nu au fost recunoscuţi de PCC. De asemenea, Vaticanul şi catolicii loiali lui din China (în special credincioşii din bisericile subterane) nu au recunoscut episcopii numiţi de Partidul Comunist. Cu toate acestea, sub constrângerea constantă şi sub îndemnul PCC, noul Papă a început recent discuţii cu PCC care par să ofere recunoaşterea de către Vatican a episcopilor numiţi de PCC. Astfel, episcopii numiţi anterior de Vatican vor fi marginalizaţi.
Biserica este o comunitate de credinţă al cărei scop este de a permite credincioșilor să cultive, să-şi înalţe moralitatea şi, în cele din urmă, să se întoarcă în Ceruri. Când se fac negocieri în lumea umană cu un duh malefic revoltat împotriva divinității, unde spectrul comunist are dreptul să aranjeze şi să numească episcopi şi să se ocupe de problemele legate de credinţa a zeci de milioane de catolici în China, cum s-ar uita Dumnezeu la această chestiune? Care va fi viitorul pentru zecile de milioane de catolici din China?
În China, o ţară cu o bogată cultură tradiţională, spectrul comunismului a aranjat, neobosit, un sistem care a distrus violent cultura tradiţională, a distrus religiile ortodoxe şi a anihilat trupurile fizice ale oamenilor, în acelaşi timp demoralizând societatea şi tăind legătura dintre om şi divinitate, cu scopul de a distruge complet oamenii.
În Occident şi în alte părţi ale lumii, spectrul a folosit înşelăciunea şi infiltrarea pentru a demoniza religiile ortodoxe, pentru a deruta şi înşela oamenii şi pentru a-i face să renunţe la credinţele ortodoxe. Astfel, ei se îndepărtează mai mult de divinitate, până când se vor confrunta cu o distrugere totală. Indiferent ce mijloace au fost folosite de spectru, obiectivul final este acelaşi – de a distruge umanitatea.
Referinţe
[1] Pospielovsky, Dimitry V. 1987, “Istoria ateismului marxist-leninist și Sovietului antireligios: istoria ateismului sovietic în teorie și practică și credinciosul”, Springer. p. 80
[3] Într-un interviu cu Patriarhul Alexei al II-lea, acordat lui Izvestia nr. 137 din 10 iunie 1991, intitulat “Patriarhul Alexei al II-lea: – Îmi asum responsabilitatea pentru tot ce s-a întâmplat“, traducere în engleză a lui Nathaniel Davis, “Lungul drum către Biserică: O istorie contemporană a ortodoxiei ruse”, (Oxford: Westview Press, 1995), p. 89. Vezi și “Istoria Bisericii Ortodoxe Ruse din Străinătate”, de Sf. Ioan (Maximovici) din Shanghai și San Francisco, 31 decembrie 2007
[4] Din inima lui Panchen Lama, Administrația Centrală a Tibetului, India, 1998
[5] Momchil Metodiev, “Între credință și compromis: Biserica Ortodoxă Bulgară și statul comunist” (1944-1989) (Sofia: Institutul pentru Studierea Istoriei Recente / Ciela, 2010).
[6] Ibid.
[7] Christopher Andrew, “KGB de la Brejnev la lovitura de stat“, în Wesley K. Wark (ed.), Spionaj: trecut, prezent, viitor? (Londra: Routledge, 1994)
[8] W. Cleon Skousen, “The Naked Communist” (Salt Lake City: Izzard Ink Publishing, 1958, 2014), Capitolul 12.