Capitolul 8 (I): Cum seamănă comunismul haos în politică

Cuprins

1. Comunismul este politica de distrugere a umanității
a. Regimurile comuniste utilizează puterea de stat pentru a face epurări şi crime în masă
b. Ideologia socialistă predomină în Europa şi în Statele Unite
c. Politica de stânga urmăreşte să controleze partidele politice, parlamentele, guvernele şi Instanțele Supreme
d. Regimurile de stânga au promovat socialismul şi practicile frauduloase

2. Politica este infuzată cu cultul comunismului
a. Convergenţa dintre politică şi religie în cultul PCC
b. Caracterul religios al liberalismului şi progresismului
c. Liberalismul contemporan şi progresismul: noi variante ale comunismului
* Răzvrătirea împotriva liberalismului clasic
* Esenţa Progresismului: Perversiunea morală
* Liberalismul şi curentul socialist al progresismului

3. Incitarea la ură şi promovarea luptei este cursul invariabil al politicii comuniste

Referinţe

*****

Introducere

Aproape totul în lumea modernă este legat, într-un fel, de politică. O singură reglementare, un incident politic şi un scandal politic pot provoca frenezie în rândul publicului. Alegerea unui lider poate atrage atenţia globală.

Majoritatea oamenilor asociază politica comunistă doar cu ţările aflate sub conducerea unui partid comunist şi cred că până şi aceste ţări abandonează deja comunismul. De fapt, comunismul s-a ascuns sub diferite forme, precum socialismul, neoliberalismul şi progresismul. După o examinare mai atentă, se va vedea că spectrul malefic al comunismului guvernează întreaga lume.

Lumea liberă pare să înţeleagă în mod superficial răul provocat de comunism. Cu toate acestea, după 170 de ani de la publicarea Manifestului Comunist, guvernele din întreaga lume au fost influenţate, în mod deschis sau ascuns, de teoriile marxiste. În unele privinţe, lumea liberă a depăşit în mod neaşteptat statele autodeclarate comuniste atunci când vine vorba de punerea în practică a acestor teorii.

America este liderul lumii libere şi un bastion tradiţional al anticomunismului. Cu toate acestea, în alegerile din 2016, un candidat socialist recunoscut a fost la un pas de obţinerea preşedinţiei. În sondaje, mai mult de jumătate dintre tineri au declarat că au susţinut socialismul. [1]

În Europa, socialismul este deja forţa politică dominantă. Un politician european a spus: “Astăzi este o combinaţie a democraţiei, a statului de drept şi a statului ce oferă ajutoare sociale şi aş spune că o mare majoritate a europenilor apără acest lucru – conservatorii britanici nu pot atinge serviciul naţional de sănătate, pentru că ar fi decapitaţi”.[2]

În statele comuniste, spectrul comunist se bucură de o putere politică totală. Foloseşte statul ca instrument de comitere a crimelor în masă, de distrugere a culturii tradiţionale, de exterminare a valorilor morale şi de persecutare a practicanţilor căilor drepte de cultivare – cu scopul final de a distruge omenirea.

Ideologia comunistă persistă, în ciuda căderii regimurilor comuniste din Europa de Est. În urma războiului rece, după decenii de distrugeri cauzate de spionaj şi subversiune, spectrul comunismului se desfăşoară necontrolat pe întregul continent.

Deşi spectrul comunist a eşuat în încercarea de a aduce lumea occidentală sub controlul său direct, a subminat guvernarea naţiunilor occidentale prin susţinerea politicilor socialiste, incitarea la violenţă, subminarea moralităţii tradiţionale şi provocarea tulburărilor sociale. El intenţionează ca să aducă Occindentul pe o cale demonică, scopul final fiind distrugerea omenirii. Având în vedere rolul vital pe care Statele Unite îl joacă în lumea liberă, acest capitol se va concentra pe situaţia americană.

1. Comunismul este politica de distrugere a umanității

Politica comunistă nu se limitează la totalitarismul practicat în statele comuniste. Așa cum am subliniat în repetate rânduri în carte, comunismul este un spectru al puterii supranaturale. El manipulează gândurile răufăcătorilor şi îi înşeală pe cei naivi să acţioneze ca agenţi ai săi în tărâmul uman. Îmbrăcând diverse forme, spectrul malefic al comunismului a deturnat procesul politic al naţiunilor libere din lumea occidentală.

a. Regimurile comuniste utilizează puterea de stat pentru a face epurări şi crime în masă

În multe ţări din est, comunismul a uzurpat direct puterea, aducând sub control său întregul spectru politic. Fie că este vorba de crime în masă, subversiune, luptă internă şi epurări în cadrul Partidului Comunist, scopurile sale politice sunt menţinerea permanentă a puterii şi extinderea perpetuă a influenţei sale. Regimurile comuniste pot centraliza resursele întregii naţiuni, inclusiv armata, poliţia, sistemul judiciar, închisorile, educaţia, mass-media şi altele asemenea, pentru a ucide şi a persecuta propriul popor, distrugându-i moralitatea.

Comuniştii totalitari şi-au menţinut guvernarea violentă prin lansarea unor campanii masive de distrugere a oamenilor. Printre acestea se numără gulagurile – cele mai cunoscute lagăre de concentrare din Uniunea Sovietică, epurările politice şi lupta pentru putere din cadrul Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, precum şi aşa-numitele “10 linii politice în lupta internă” ale Partidului Comunist Chinez şi masacrarea poporului chinez în diverse mişcări politice. Acestea includ, cel mai recent, persecuţia împotriva Falun Gong. Pentru această campanie, fostul lider al partidului, Jiang Zemin, a dedicat cel puţin un sfert din resursele financiare ale Chinei pentru a reprima adepţii practicii spirituale Falun Gong.

Susținătorii Partidului Comunist sunt conştienţi că puterea este preocuparea principală a politicii comuniste. Când Marx şi Engels, părinţii fondatori ai comunismului, au elaborat lecţiile învăţate de la Comuna din Paris, au subliniat necesitatea instaurării unei dictaturi a proletariatului. Lenin a luat aceste cuvinte foarte în serios și a folosit violenţa pentru a construi prima dictatură comunistă totalitaristă. Josef Stalin şi Mao Zedong au folosit înşelăciune, arme, propagandă, conspiraţie etc. pentru a uzurpa puterea şi pentru a-şi menţine regimurile violente. Deţinând puterea absolută, a putut să omoare şi să corupă totul.

b. Ideologia socialistă predomină în Europa şi în Statele Unite

Europa este deja controlată de ideologia şi politicile socialiste. Statele Unite sunt o ţară specială. La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, când mişcarea comunistă a izbucnit în Europa, impactul acesteia asupra Statelor Unite a fost limitat. În 1906, savantul german Werner Sombart a scris o carte pe tema “De ce nu există socialism în Statele Unite?” [3] Însă situaţia s-a schimbat dramatic de atunci.

În 2016, un candidat al unui mare partid politic american a promovat deschis socialismul în campania sa pentru preşedinţia americană. În vocabularul comunist, socialismul este doar “stadiul primar” al comunismului şi a fost dispreţuit de majoritatea americanilor. Candidatul însuşi a recunoscut că există o mulţime de oameni care devin foarte nervoşi când aud cuvântul “socialist”. Acest politician a reuşit să devină unul dintre cei doi candidați principali ai partidului său.

Un sondaj efectuat spre sfârşitul campaniei din 2016 a arătat că, într-unul dintre partidele majore de stânga, 56% dintre persoane au declarat că au avut o opinie pozitivă faţă de socialism, continuând tendinţa sondajelor din 2011 a Centrului de Cercetare Pew. [4] Datele colectate de Pew au arătat că 49% dintre cetăţenii americani sub 30 de ani au privit pozitiv socialismul, dar numai 47% au fost pozitivi faţă de capitalism. [5] Aceasta marchează o schimbare ideologică generală spre stânga şi lipsa de înţelegere a comunismului de către societate.

Fanteziile pe care mulţi din Occident le au în privinţa socialismului sunt foarte asemănătoare cu iluziile nenumăraţilor tineri care au îmbrăţişat comunismul în secolul trecut în Uniunea Sovietică, China şi în alte părţi. Tânăra generaţie nu are o înţelegere profundă a istoriei, a culturii şi a tradiţiilor proprii. Rezistenţa lor faţă de socialism – care pentru ei pare blând şi uman- este inexistentă. Marea amăgire comunistă a secolului al XX-lea pare să se repete în secolul XXI.

Axioma lui Marx “de la fiecare după capacitate, fiecăruia în funcţie de nevoi” este destul de eficientă pentru a înşela tinerii care îşi imaginează o viaţă de asistenţă socialistă generoasă ca în ţările nordice. Aceste sisteme de asistenţă socială din aceste ţări au cauzat numeroase probleme sociale, însă toate încercările de a aduce schimbări fundamentale sistemelor sunt greu de făcut datorită multitudinii de beneficiari ai programelor sociale. Singurii politicieni care sunt aleşi, sunt cei care continuă să extindă impozitarea şi intervenţia guvernamentală prin utilizarea veniturilor anticipate.

După cum a notat economistul Milton Friedman, “O societate care pune egalitatea înaintea libertăţii nu va primi nici una, nici cealaltă. O societate care pune libertatea înaintea egalităţii va obţine un grad ridicat din amândouă”.[6]

Prin socialismul cu asistenţă socială crescută se promovează extinderea continuă a guvernării, iar oamenii îşi folosesc buletinele de vot pentru a renunţa la libertate. Este un pas important în planurile spectrului comunist de a înrobi omenirea. Odată ce toate naţiunile fac tranziţia spre socialism, actualul model nordic al socialismului nu este decât un pas simplu de la democraţie la totalitarism. Odată ce “stadiul socialist primar” este încheiat, liderii politici vor pune imediat în aplicare comunismul. Proprietatea privată şi procesul democratic vor fi abolite. Sistemul de asistenţă socială al statului se va metamorfoza într-un jug de tiranie.

c. Politica de stânga urmăreşte să controleze partidele politice, parlamentele, guvernele şi Instanțele Supreme

Ţările occidentale au tradiţii democratice de lungă durată, cum ar fi separarea puterilor în stat din democrația americană. Preluarea controlului asupra puterii de stat nu este la fel de simplă ca în Est. Pentru a instaura controlul în Occident, spectrul malefic trebuia să adopte diverse mijloace indirecte pentru a comanda instituţiile guvernamentale şi pentru a-şi promova interesele.

Statele Unite sunt un sistem pluripartid, dominat de două partide. Pentru a intra în mainstream-ul politic, comunismul trebuie să se infiltreze într-unul sau în ambele partide şi să le folosească pentru a prelua controlul asupra voturilor din Congres. Între timp, candidaţii săi trebuie să preia funcţii cheie în guvern şi în instanţe judecătoreşti. Gradul în care comunismul a subminat politica americană este destul de sever.

Pentru a-și asigura un bloc electoral stabil, partidele de stânga din SUA au amplificat animozitatea dintre grupurile cu venituri mici şi cele cu venituri ridicate, atrăgând un număr din ce în ce mai mare de imigranţi şi grupuri “vulnerabile”, precum comunitatea LGBT, femeile, minorităţile etc. Politicienii de stânga fac tot ce le stă în putinţă pentru a-și satisface nevoile demografice, susţinând ideile comuniste, ignorând standardele morale fundamentale pe care le-a stabilit Dumnezeu pentru omenire şi chiar protejând imigranţii ilegali, astfel încât să poată îngroşa rândurile stângii.

Un miliardar, susținător de lungă durată al mişcărilor stângii, a finanţat puternic candidaţii de stânga pentru a candida la funcţia de preşedinte al Statelor Unite şi la alte poziţii importante. Printre aceştia se numără secretarii de stat, care sunt responsabili cu chestiunile legate de alegeri şi joacă un rol esenţial în soluţionarea litigiilor electorale. Miliardarul a oferit un mare sprijin financiar în campaniile pentru aceste poziţii. [7]

Chiar şi atunci când imigranţii ilegali au săvârşit crime pe teritoriul Statelor Unite, autorităţile stângii au închis ochii şi au creat sanctuare pentru a-i proteja. În timpul administrării unui fost preşedinte de stânga, acesta a încercat să legalizeze statutul a cinci milioane de imigranţi ilegali, dar proiectul de rezoluţie a fost, în cele din urmă, respins de Curtea Supremă.

Partidele de stânga au luptat pentru drepturile de vot ale imigranţilor ilegali. Desigur, motivul nu este neapărat pentru a favoriza imigranţii ilegali sau populaţia, ci pentru a obţine mai multe voturi pentru partid. Pe 12 septembrie 2017, un oraş dintr-un stat din estul SUA a adoptat un proiect de lege care acordă cetăţenilor care nu au obţinut încă cetăţenia americană sau chiar celor care nu au documentaţia necesară statutului de imigrant legal, dreptul de a vota la alegerile locale. Proiectul a atras pe larg atenţia mass-media datorită efectelor sale potenţiale asupra sistemului electoral din alte părţi ale ţării. [8]

Sub influenţa spectrului malefic comunist, partidele americane de stânga nu au avut scrupule să folosească măsuri necinstite pentru a atrage mai multe voturi şi a avea control politic. Viitorul Americii este îngrijorător.

d. Preşedinţia americană de stânga a promovat socialismul şi practicile frauduloase

Fosta administraţie americană de stânga a fost puternic infiltrată de comunişti şi socialişti. Multe grupuri care l-au sprijinit pe fostul preşedinte au fost legate în mod inextricabil, de organizaţiile socialiste.

Fostul preşedinte este discipol al neomarxistului Saul Alinsky. După ce a preluat mandatul el a numit consilieri din grupurile de extremă stânga. Politica sa universală de sănătate i-a amendat pe cei care au refuzat să se înscrie. El a ratificat legi pentru a legaliza marijuana şi homosexualitatea, a permis transsexualilor să se alăture armatei şi aşa mai departe.

Când Adunarea de Stat din California era controlată de Stânga, unii reprezentanţi au încercat să elimine o lege care împiedică Partidul Comunist să participe la guvernare. Această încercare a eşuat în urma unei puternice opoziţii a comunităţii vietnamezo-americane.

Administrația a fabricat de asemenea politici care au corupt relaţiile umane. În 2016, “directiva privind toaleta” semnată de președintele ședinței a permis persoanelor care se identifică ca transsexuali să intre în orice toaletă, în funcţie de identitatea lor, indiferent de sexul lor fizic – cu alte cuvinte, un bărbat care crede că este o femeie poate intra în toaleta doamnelor. Directiva privind toaleta a fost pusă în aplicare în şcolile publice din întreaga ţară. Şcolile care refuză să pună în aplicare prevederile legale pierd finanţarea acordată de guvernul federal.

2. Politica este infuzată cu cultul comunismului

De mii de ani, principala instituţie a puterii politice a fost monarhia, care a primit autoritatea sa de la Dumnezeu. Cerul l-a înzestrat pe monarh cu dreptul divin al regilor. Împăraţii şi regii au avut un rol sacru ca intermediari între om şi Dumnezeu.

Astăzi, multe naţiuni sunt conduse de guverne alese democratic. În practică, democraţia nu este conducerea poporului, ci mai degrabă conducerea reprezentantului ales de popor. Alegerea unui preşedinte este o procedură democratică. Odată ajuns în funcţie, preşedintele are puteri largi în ceea ce priveşte politica, economia, armata, relaţiile externe şi aşa mai departe.

Democraţia nu poate garanta că vor fi aleşi oameni buni. Pe măsură ce standardul moral general al societăţii se degradează, candidaţii câştigători ar putea fi cei care se specializează într-o retorică goală sau inflamatorie sau sunt predispuşi la clientelism. Daunele aduse societăţii sunt uriaşe atunci când o democraţie nu ia măsuri pentru a menţine standardele morale stabilite de divinitate. Avantajele reprezentării electorale dispar şi sunt incluse în politica gangsterească care aruncă societatea în haos şi în fragmentare.

Ideea nu este de a dezbate meritele unui anumit sistem politic. Pur şi simplu afirmăm că aceste valori morale reprezintă piatra de temelie a stabilităţii şi armoniei sociale. Democraţia şi statul de drept sunt doar formatul prin care funcţionează societatea.

a. Convergenţa dintre politică şi religie în cultul PCC

Conducerea Partidului Comunist Chinez (PCC) este un cult politic care este pe deplin integrat cu puterea statului. Ideologia acestui cult este implementată forţat oamenilor pentru a le distruge moralitatea. În acelaşi timp, acesta guvernează societatea prin metode criminale, ducând oamenii spre ruină.

Guvernarea PCC este deseori descrisă ca o continuare a sistemului imperialist, dar acest lucru este fundamental greşit. Monarhii tradiţionali chinezi nu au pretins că definesc valori morale. În schimb, ei au acţionat în limitele standardelor morale stabilite de Zei sau de Cer. Pe de altă parte, PCC monopolizează însuşi conceptul de moralitate. Indiferent câte lucruri rele face, PCC încă pretinde că este “mare, glorios şi corect”.

Moralitatea este stabilită de Dumnezeu, nu de om. Standardele Binelui şi Răului provin din porunca divină, nu din pretenţiile ideologice ale vreunui partid politic. Monopolizarea dreptului de a defini moralitatea conduce în mod inevitabil la amestecarea bisericii şi a statului, care, în cazul PCC, se manifestă prin trăsăturile tipice ale unui cult malefic:

Partidul Comunist îl consideră pe Marx ca pe “Dumnezeul” său spiritual şi marxismul ca adevăr universal. Promisiunea comunismului de “paradis pe pământ” îi atrage pe adepţi să-și dea viața pentru el. Caracteristicile de cult includ: fabricarea doctrinelor, eliminarea opoziţiei, venerarea conducătorului, autoconsiderarea ca singura sursă a dreptății, utilizarea spălării forţate a creierului și controlului minţii, o organizare strictă la care cineva poate adera dar pe care nu o va putea părăsi niciodată, promovează violenţa şi vărsarea de sânge, încurajează martiriul pentru cauza religioasă etc.;
Liderii comunişti precum Lenin, Stalin, Mao şi Kim Il Sung aveau toţi cultul personalităţii. Ei erau “pontifii” cultului comunist în ţările lor, cu o autoritate indiscutabilă de a determina binele şi răul. Fie că au ucis, fie că au minţit, ei au fost întotdeauna corecţi, ceea ce era justificat prin explicaţii că erau motivaţi de un scop mai înalt sau de strategii pe termen lung. Cetăţenii acestor ţări au fost determinaţi să renunţe la propria înţelegere a moralităţii. Faptul că au fost forţaţi să mintă sau să facă rău sub comanda partidului a adus oamenilor traume psihologice şi spirituale;
Religiile tradiţionale ortodoxe îi învaţă pe oameni să fie buni, dar cultul comunismului, construit pe ură, se îndreaptă exact spre poziţia opusă. Deşi Partidul Comunist a vorbit şi despre dragoste, “dragostea” pe care o susţinea este bazată pe ură. De exemplu, proletarii sunt capabili de prietenie de clasă, deoarece se confruntă cu un duşman comun – capitaliştii. În China, modul de manifestare a patriotismului este să urăști America, să urăști Franţa, să urăști Japonia, să urăști Coreea, să urăști Taiwanul şi să urăști chinezii din străinătate care critică PCC.

b. Caracterul religios al liberalismului şi progresismului

Liberalismul şi progresismul au devenit, acum, standardul “corectitudinii politice” în Occident şi, de fapt, s-a ajuns până în punctul de a deveni o religie seculară.

Persoanele din stânga occidentală au folosit etichete diferite în întreaga istorie, uneori numindu-se liberale şi alteori numindu-se progresiste. Cele două concepte nu diferă semnificativ.

Principalul concept al liberalismului şi progresismului este similar celui al ideologiei comuniste. Susţinătorii săi sprijină “libertatea” şi “progresul” ca un bun moral absolut şi atacă orice opinie diferită, ca erezie.

Similar cu comunismul, ateismul, evoluţia şi ştiinţa, liberalismul şi progresismul înlocuiesc credinţa în Dumnezeu cu raţiunea umanistă şi efectiv privesc omul ca fiind un zeu.

Aceştia împărtăşesc aceiaşi duşmani cu comuniştii şi dau vina pe problemele sociale, pe nedreptăţile sau defectele percepute în sistemul capitalist, pe care intenţionează să îl submineze sau să îl răstoarne.

Metodele lor sunt similare celor ale comuniştilor. Ei cred că această cauză a lor este atât de importantă încât este rezonabil să utilizeze orice mijloc. Prin urmare, violenţa şi minciunile devin mijloacele obişnuite de utilizare “flexibilă” adoptate în situaţii diferite.

Caracteristicile cvasi-religioase ale liberalismului şi progresismului sunt inseparabile de contextul istoric al originii lor.

Progresul ştiinţific rapid, din secolul al XVIII-lea, a întărit foarte mult încrederea omenirii în propriile sale abilităţi şi a alimentat tendinţa intelectuală progresistă. Filosoful francez Marquis de Condorcet, un pionier al gândirii progresiste, a declarat, în lucrarea sa “Schiţă pentru o imagine istorică a progresului minţii umane“, că raţiunea conduce oamenii spre calea fericirii, a moralităţii sau a bunătăţii. După aceasta, progresismul a devenit mai agresiv şi a început să împingă rațiunea pe altarul venerării.

Gândirea progresistă vă permite să vedeţi raţiunea, conştiinţa şi Creatorul ca fiind separate, promovând ideea că omul nu are nevoie de mântuirea Creatorului: el îşi poate folosi raţiunea şi conştiinţa proprie pentru a scăpa de lăcomie, frică, gelozie şi altele asemenea; omul poate să construiască paradisul pe pământ şi să se îndepărteze de Divin.

Aroganţa progresismului este expusă într-o declaraţie a politicianului şi criticului de artă din secolul al XIX-lea, Jules Castagnary: “Pe lângă grădina divină din care am fost expulzat, voi ridica un nou Eden. […] La intrarea lui, voi înălţa Progresul […] şi îi voi pune în mână o sabie în flacări şi el îi va spune lui Dumnezeu: “Nu vei intra aici”. [9]

Odată ce au astfel de gânduri, oamenii vor avea iluzia că pot controla destinul omenirii şi că îşi pot ghida viitorul – adică omenirea vrea să joace rolul lui Dumnezeu – să creeze o utopie fără Dumnezeu, un “paradis pe pământ”, ceea ce este, în esenţă, ideea comunismului. Lupta pentru a atinge acest paradis a provocat un potop de sânge şi de mizerie.

c. Liberalismul contemporan şi progresismul: noi variante ale comunismului

* Răzvrătirea împotriva liberalismului clasic

Liberalismul clasic, care derivă din filosofia drepturilor individuale naturale, a susţinut restricţii constituţionale asupra puterii regalităţii sau guvernării pentru a proteja libertatea individuală. Drepturile individuale sunt dăruite de Divin, în timp ce guvernul este construit de cetăţeni şi are datoria expresă de a-şi proteja poporul. Separarea bisericii şi a statului a fost stabilită pentru a împiedica guvernul să interfereze cu gândurile şi credinţele cetăţenilor.

Liberalismul contemporan nu este altceva decât infiltrarea comunistă şi trădarea liberalismului clasic în numele “libertăţii”. Pe de o parte, el accentuează individualismul absolut, adică indulgenţa extremă a dorinţelor umane şi ignorarea oricărei moralităţi şi restricţii. Pe de altă parte, accentuează necesitatea veniturilor egale în locul egalității de şanse.

De exemplu, atunci când se discută despre distribuţia bogăţiei, liberalii moderni se concentrează asupra nevoilor beneficiarilor şi nu pe drepturile contribuabililor. Când vine vorba de politici menite să abordeze discriminarea, ei se concentrează doar pe aceia care au fost nedreptăţiţi din punct de vedere istoric, ignorând persoanele care devin, în prezent, victime în cadrul acestor politici. În justiție, ei obstrucționează necesitatea de a pedepsi criminalii, aparent, pentru scopul de a-l proteja pe cel nevinovat de condamnări nedrepte. În educaţie, ei ignoră potenţialul elevilor talentaţi, cu pretextul de a-i sprijini şi ajuta pe cei cu nivel scăzut de performanţă din mediul academic şi pe cei din familiile defavorizate. Ei folosesc scuza “libertăţii de exprimare” pentru a elimina restricţiile privind publicarea conţinutului obscen.

Concentrarea liberalismului contemporan a evoluat, în tăcere, de la promovarea libertăţii la promovarea egalităţii. Cu toate acestea, încă nu doreşte să fie numit “egalitarism”, deoarece acest lucru ar face imediat ca acesta să fie o formă de comunism.

Toleranţa liberalismului clasic este într-adevăr o virtute, dar spectrul comunist a profitat de liberalismul contemporan şi a folosit toleranţa ca pe o cale spre corupţia morală. John Locke, cunoscut ca tatăl liberalismului, şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la toleranţa religioasă şi separarea bisericii şi a statului în “Scrisoarea privind toleranţa“. Din scrierea lui Locke reiese că aspectul principal al tolerării este acela că statul, care deţine puterea coercitivă, ar trebui să tolereze credinţele personale. Dacă credinţa în calea spre Cer este corectă sau ridicolă, este o chestiune care ar trebui lăsată judecaţii divine. Sufletul omului ar trebui să fie sub controlul său iar statul nu ar trebui să folosească mijloace coercitive pentru a convinge oamenii să creadă sau să nu creadă.

Liberalismul contemporan a neglijat scopul real al toleranţei şi l-a transformat în absența judecăţii. El a dezvoltat conceptul politic de “fără valoare”, adică să nu facă nicio judecată sau atribuire de valoare în nicio situaţie. În realitate, “fără valoare” înseamnă doar pierderea reperelor morale şi confundarea binelui cu răul şi a păcatului cu virtutea. Aceasta este de fapt o negare şi subminare a valorilor universale. Foloseşte o expresie atrăgătoare pentru a deschide porţile pentru un atac violent al demonilor împotriva moralității şi tradiţiei sub masca libertăţii. Steagul curcubeu, simbol al mişcării LGBT, este o reflectare tipică a conceptului fără valoare. Atunci când autorităţile judiciare încearcă să intervină, liberalii contemporani îi atacă sub pretextul protejării libertăţii şi egalităţii individuale şi combaterii discriminării faţă de cei defavorizaţi.

Liberalismul contemporan a derutat într-un mod ridicol sexele. În 2003, California a semnat un nou proiect de lege (AB 196): Orice societate comercială sau organizaţie non-profit care refuză să angajeze un transgender sau un travestit poate fi amendată cu până la 150.000 dolari. [10] Senatul din California a definit “identitatea de gen” drept “identitatea unei persoane bazată pe ceea ce persoana declară drept identitate de gen, fără a ţine seama de faptul dacă genul autoidentificat corespunde sexului atribuit persoanei la naştere.” [11]

* Esenţa Progresismului: Perversiunea morală

Gândirea progresistă contemporană este aplicarea directă a teoriei evoluţiei lui Darwin în domeniul social, a cărei consecinţă este deviaţia continuă şi pervertirea moralităţii tradiţionale în numele “progresului”.

Ghidat de valorile tradiţionale ale umanităţii, este normal să ne folosim inteligenţa pentru a ne îmbunătăţi condiţiile de viaţă, pentru a creşte bogăţia şi pentru a ajunge la noi culmi ale culturii. În “era progresistă” a istoriei americane, de la sfârşitul secolului al XIX-lea până la începutul secolului al XX-lea, reformele guvernamentale au corectat diferite practici corupte care au apărut în procesul de dezvoltare economică şi socială.

Dar, după ce comuniştii s-au infiltrat în Statele Unite, ei au deturnat termenii “progres” şi “progresism” şi i-au infuzat cu ideologia lor dăunătoare. Ei au elaborat “Noua Înţelegere care a urmat Marii Depresiuni” şi, ulterior, mişcarea pentru drepturile civile (discutată în Capitolul 5, partea I), mişcarea contracultură, mişcarea feministă, mişcarea ecologică (care urmează să fie discutată în Capitolul 16) etc., provocând schimbări masive în societatea americană, începând cu anii ’60.

Esenţa progresismului modern este negarea ordinii sociale tradiţionale şi valorilor dăruite de Divin. Din perspectiva moralităţii tradiţionale, standardele pentru a diferenția binele de rău şi dreptatea de injustiţie provin de la Dumnezeu. În timpul revoluţiei progresiste, ateii au privit moralitatea tradiţională ca pe un obstacol în calea progresului şi au cerut o reevaluare a tuturor standardelor morale. Ei au negat existenţa unor standarde morale absolute şi au folosit societatea, cultura, istoria şi condiţiile actuale pentru a-şi stabili propriul sistem de moralitate relativă. Odată cu revoluţia progresistă, acest relativism moral a dobândit influenţă în politică, în educaţie, în cultură şi în alte aspecte ale societăţii occidentale.

Marxismul este arhetipul relativismului moral. El susţine că orice este conform intereselor proletariatului (clasa dominantă, în esenţă) este moral, în timp ce ceea ce nu se conformează este imoral. Moralitatea nu este folosită pentru a restrânge acţiunile proletariatului, ci este folosită ca o armă a dictaturii proletariatului împotriva duşmanilor săi.

Este cert că progresismul şi comunismul împărtășesc similarități distinctive. În mod logic, comunismul a deturnat progresismul, chiar dacă majoritatea oamenilor nu a știut acest lucru.

Chiar şi astăzi, comunismul continuă, în mod deschis, să înşele sub stindardul progresismului.

* Liberalismul şi curentul socialist al progresismului

După cum am explicat mai sus, liberalismul şi progresismul s-au îndepărtat de Constituţia Statelor Unite şi de valorile morale tradiţionale pe care a fost fondată America. Tendinţa este de a schimba şi, în esenţă, de a distruge toate credinţele tradiţionale, valorile morale şi instituţiile sociale actuale occidentale.

În Manifestul Comunist, Marx a enumerat cele zece măsuri prin care a distrus capitalismul. El a spus:

“Primul pas în revoluţie al clasei muncitoare este acela de a ridica proletariatul în poziţia de clasă conducătoare pentru a câştiga bătălia democraţiei.

Proletariatul îşi va folosi supremaţia politică pentru a smulge treptat tot capitalul burgheziei; pentru a centraliza toate instrumentele de producţie în mâinile statului, adică a proletariatului organizat ca și clasă conducătoare; şi pentru a crește cât mai rapid posibil forţele productive totale.

Bineînţeles că, la început, acest lucru nu poate fi realizat decât prin intervenţii despotice asupra drepturilor de proprietate şi asupra condiţiilor producţiei burgheze; prin măsuri care, prin urmare, par a fi insuficiente şi nesustenabile din punct de vedere economic, dar care, în cursul mişcării se depăşesc pe ele însele, necesită intervenţii suplimentare asupra vechii ordini sociale şi sunt inevitabile ca mijloc de a revoluţiona integral modul de producţie.

Aceste măsuri vor fi, desigur, diferite în diverse ţări.

Cu toate acestea, în cele mai avansate ţări, următoarele vor fi în general aplicabile:

1. Abolirea proprietăţii funciare şi utilizarea rentei funciare pentru cheltuieli publice
2. Impozitare cu puternic caracter progresiv.
3. Desființarea tuturor drepturilor de moştenire. [Guvernul Statelor Unite a început să colecteze impozitul pe moştenire în 1916].
4. Confiscarea proprietăţii tuturor emigranţilor şi a rebelilor.
5. Centralizarea creditului în mâinile statului, prin intermediul unei bănci naţionale cu capital de stat şi cu monopol exclusiv [Rezerva Federală a Statelor Unite, care funcţionează ca o bancă centrală, a fost înfiinţată în 1913].
6. Centralizarea mijloacelor de comunicare şi de transport în mâinile statului [Statele Unite au agenţii de supraveghere, o companie națională de servicii poștale şi căile ferate operate de stat].
7. Sporirea numărului fabricilor şi a uneltelor de producţie deţinute de stat; desțelenirea şi îmbunătăţirea solului după un plan general.
8. Egala obligativitate a muncii pentru toți. Organizarea de armate industriale, îndeosebi pentru agricultură. [În 1935, Statele Unite au înfiinţat Biroul de Securitate Socială şi Departamentul Muncii. Legea privind Acţiunea Afirmativă impune femeilor să îndeplinească toate funcţiile bărbaţilor, inclusiv pe cele militare].
9. Imbinarea muncii agricole cu cea industrială; măsuri având ca scop înlăturarea treptată a opoziției dintre oraş şi sat printr-o distribuţie mai echitabilă a populaţiei în întreaga țară.
10. Învățământ public gratuit pentru toţi copiii. Interzicerea muncii în fabrici a copiilor, în actuala ei formă. Îmbinarea educaţiei cu producţia materială.

Printre cele zece puncte enumerate în Manifest, multe sunt deja puse în aplicare pentru a împinge Statele Unite şi alte ţări în mod progresiv spre stânga şi, în cele din urmă, pentru a instaura controlul politic comunist.

La suprafaţă, comuniştii susţin câteva lucruri pozitive; totuşi, scopul lor nu este bunăstarea unei naţiuni, ci mai degrabă să confiște și să mențină puterea politică.

Nu este greşit ca oamenii să caute fericirea şi progresul, dar când anumite “-isme” devin ideologii politice şi încep să înlocuiască şi să respingă valorile şi credinţele morale tradiţionale, ele se transformă în instrumentele prin care spectrul comunist îi îndrumă pe oameni către degenerare şi distrugere.

3. Incitarea la ură şi promovarea luptei este cursul invariabil al politicii comuniste

Aşa cum am prezentat la începutul acestei cărţi, comunismul este un spectru malefic întemeiat pe ură. Lupta şi ura sunt, astfel, o parte importantă a politicii comuniste. Instigând oamenii la ură şi divizare, comunismul corupe moralitatea umană pentru a uzurpa puterea politică şi pentru a-şi instaura dictatura. Incitarea oamenilor unul împotriva altuia este principalul mijloc prin care face acest lucru.

Primul capitol al “Lucrărilor selectate ale Mao Zedong” este “Analiza claselor în societatea chineză”, scrisă în 1925. Acesta începe cu propoziţia: “Cine sunt duşmanii noştri? Cine sunt prietenii noştri? Această întrebare este întrebarea numărul unu în revoluţie”. [12] Partidul Comunist creează, în mod arbitrar, concepte de clasă care înainte nu existau şi apoi încurajează aceste grupuri împărţite arbitrar să se lupte unele cu celălalte. Aceasta este o armă magică folosită de comunişti în ascensiunea lor la putere.

Pentru a-şi promova cauza, Partidul Comunist selectează şi exagerează anumite probleme care decurg din declinul valorilor morale. Apoi susţine că principala cauză a acestor probleme nu este slăbiciunea morală, ci structura societăţii. Individualizează anumite clase ca opresoare şi promovează lupta maselor împotriva acestor clase ca soluţie la problemele societăţii.

Ura şi lupta politicii comuniste nu se limitează la antagonismul dintre muncitori şi capitalişti. Liderul comunist cubanez Fidel Castro a declarat că inamicul poporului cubanez a fost corupţia lui Fulgencio Batista şi a susţinătorilor lui şi că presupusa opresiune a proprietarilor de plantaţii mari a fost sursa inegalităţii şi nedreptăţii. Prin răsturnarea aşa-numiţilor opresori, Partidul Comunist promite o utopie egalitaristă. Comuniştii au preluat Cuba folosind această promisiune.

În China, inovaţia lui Mao Zedong a fost să promită ţăranilor că vor fi proprietarii pământurilor lor, muncitorilor că vor fi proprietarii fabricilor lor, iar intelectualilor libertatea, pacea şi democraţia. Această promisiune a întors ţăranii împotriva proprietarilor, muncitorii împotriva capitaliştilor şi intelectualii împotriva guvernului, permiţând Partidului Comunist Chinez să confişte puterea.

În Algeria, liderul comunist Ahmed Ben Bella a provocat ură între diferite religii şi grupuri etnice: musulmanii împotriva creştinilor şi arabii împotriva francezilor. Aceasta a devenit rampa de lansare a lui Ben Bella spre conducerea comunistă. [13]

Părinţii fondatori ai Statelor Unite au fondat ţara pe baza principiilor Constituţiei americane, care trebuie să fie cunoscute şi urmate de fiecare cetăţean. Familia, biserica şi comunitatea au format legături puternice în întreaga societate americană. Aceasta a redus conceptele de clasă socială şi a făcut dificilă născocirea luptei de clasă în Statele Unite.

Dar spectrul comunismului foloseşte orice oportunitate pe care o poate avea pentru a semăna discordia. Folosind sindicatele, el a amplificat conflictele dintre angajaţi şi angajatori. A folosit diviziunile rasiale pentru a ralia negrii, musulmanii, asiaticii şi hispanicii pentru a lupta împotriva albilor. Aceasta a provocat o luptă între sexe prin promovarea mişcării drepturilor femeilor împotriva structurii sociale tradiţionale. A creat diviziuni folosind orientarea sexuală şi mişcarea LGBT și chiar a inventat genuri noi pentru a intensifica lupta.

El divizează credincioşii diferitelor religii şi foloseşte “diversitatea culturală” pentru a contesta cultura şi patrimoniul tradiţional occidental. El divizează cetăţenii de diferite naţionalităţi, împingând “drepturile” imigranţilor ilegali şi creând conflicte între străini şi cetăţeni. Încurajează imigranţii şi publicul larg împotriva poliţiştilor. Pe măsură ce societatea devine din ce în ce mai atomizată, o singură greşeală poate declanşa o luptă. Conflictul social a devenit starea implicită a societăţii. Sămânţa urii a fost plantată în inimile maselor largi şi tocmai acesta este scopul sinistru al comunismului.

Comunismul promovează divizarea şi ura simultan. Lenin a scris: “Putem şi trebuie să scriem în limba care seamănă în rândul maselor ură, repulsie, dispreţ etc., faţă de cei care nu sunt de acord cu noi”. [14]

Tactica politică folosită de spectrul comunist din Occident angajează tot felul de probleme de “justiţie socială” pentru a incita la ură şi pentru a intensifica conflictul social.

În 1931, în cazul Băieţilor din Scottsboro, nouă băieţi negri au fost acuzaţi că au violat două femei albe, declanşând o discordie rasială gravă în toată ţara. Partidul Comunist al SUA a trecut la acţiune, a cerut justiţie pentru americanii negri şi a atras mulţi adepţi. Printre aceştia se afla Frank Marshall Davis, viitorul mentor al unui preşedinte de stânga. [15]

Potrivit dr. Paul Kengor, scopul comuniştilor americani în cazul Scottsboro Boys nu a fost doar acela de a-şi atrage simpatizanți din rândul populaţiei afro-americane şi al activiştilor progresişti pentru “justiţie socială”, ci de a defăima America ca fiind o ţară plină de inegalitate şi discriminare rasială. Susţinând că aceste condiţii erau predominante în întreaga ţară, ei promovau comunismul şi ideologia de stânga ca fiind singurul mijloc de eliberare a americanilor de acest sistem presupus patologic şi rău. [16]

În 1935, a izbucnit o revoltă printre comunităţile afro-americane din Harlem, New York, după ce s-a zvonit că un adolescent aparţinând comunităţii a fost bătut până la moarte după ce a fost prins furând. Partidul Comunist din SUA (PCUSA) a organizat proteste în masă, potrivit lui Leonard Patterson, un fost membru al PCUSA care a jucat un rol în incident.

Patterson a descris modul în care comuniştii au fost special instruiţi în tactici leniniste cu privire la modul de instigare şi de inflamare a conflictelor. Ei au învăţat cum să transforme protestele în revolte violente şi în lupte de stradă şi cum să creeze, în mod deliberat, conflicte acolo unde nu existau. [17]

În America contemporană, grupurile comuniste au fost implicate în orice conflict social sau revoltă pe scara largă. În 1992, au fost difuzate la televizor imagini care arătau că Rodney King, un negru din Los Angeles, era bătut de ofiţeri de poliţie albi după ce a fost arestat pentru că a condus sub influenţa alcoolului. După verdict, exact când protestatarii urmau să se disperseze, cineva a aruncat dintr-o dată un panou metalic peste o maşină aflată în trecere, iar protestul a degenerat rapid într-o revoltă violentă, cu incendii, spargeri şi jaf. [18]

Întrebat despre participarea comuniştilor la incident, şeriful Sherman Block din Los Angeles a declarat că nu există nici o îndoială că nu au fost implicaţi în revolte, jafuri şi incendiere. În timpul evenimentelor, pliante răspândite de diferite grupuri comuniste, precum Partidul Comunist Revoluţionar, Partidul Muncitorilor Socialişti, Partidul Muncii Progresist şi Partidul Comunist al SUA puteau fi găsite pe străzi şi peste tot în şcoli. Pe unele pliante scria “Răzbunare pentru verdictul în cazul King! … Întoarceţi armele! Soldaţi uniţi-vă cu muncitorii! … “Potrivit unui ofiţer de poliţie din cadrul Departamentului de Poliţie din Los Angeles, oamenii dădeau deja pliante pe stradă înainte de anunţarea verdictului. [19]

La început, Lenin a instruit comuniştii că “răbufnelile—demonstraţiile—luptele stradale—unităţile unei armate revoluţionare—sunt etapele în care se desfăşoară răscoala populară”. [20]

Indiferent de abundenţa organizaţiilor care încurajează revoltele şi violenţa în societatea occidentală de astăzi ele se pot autodenumi, “Indivizibili”, “Antifascişti”, “Opriţi patriarhia”, “Vieţile negrilor contează” sau “Refuzaţi fascismul” şi toate sunt comuniste sau susţinătoare ale ideilor comuniste. Grupul violent “Antifa” este alcătuit din oameni cu diverse înclinaţii comuniste, cum ar fi anarhiştii, socialiştii, liberalii, social-democraţii şi alţii. “Refuzaţi fascismul” este de fapt un grup radical de stânga fondat de preşedintele Partidului Comunist Revoluţionar din SUA. Acesta a fost în spatele multor proteste pe scară largă care vizau răsturnarea rezultatului alegerilor prezidenţiale din 2016. [21]

Sub masca libertăţii de exprimare, aceste grupuri lucrează neobosit pentru a provoca tot felul de conflicte în societatea occidentală. Pentru a înţelege obiectivul lor real, trebuie doar să aruncăm o privire asupra directivelor Partidului Comunist al SUA trimise membrilor săi, aşa cum sunt descrise în raportul Congresului din 1956:

“Membrii şi organizaţiile obscure trebuie neîncetat să jignească, să discrediteze şi să înjosească criticii noștrii. […] Când obstrucţioniştii devin prea iritanţi, etichetaţi-i ca fiind fascişti sau nazişti sau antisemiţi. […] Asociaţi constant pe cei care ni se opun cu acele nume care deja miros rău. Această asociere, după o repetare suficientă, va deveni “realitate” în mintea publicului.” [22]

Capitolul 7 (II)

Capitolul 8 (II)

Referinţe

[1] Emily Ekins şi Joy Pullmann, “De ce atâţia din generaţia mileniului sunt
socialişti“, The Federalist, 15 februarie 2016, http://thefederalist.com/2016/02/15/why-so-many-millennials-are-socialists/.

[2] Steven Erlanger, “Ce este un socialist?” New York Times, 30 iunie 2012, https://www.nytimes.com/2012/07/01/sunday-review/whats-a-socialist.html

[3] Werner Sombart, premierul Hocking, “De ce nu există socialism în Statele Unite?” Palgrave MacMillan; Ed. 1 (Ediţia din 1976)

[4] Harold Meyerson, “De ce sunt brusc milioane de socialişti în America?“, The Guardian,19 februarie 2016, https://www.theguardian.com/commentisfree/2016/feb/29/why-are-there-suddenly-millions-of-socialists-in-america

[5] Emily Ekins şi Joy Pullmann, “De ce atâţia din generaţia mileniului sunt socialişti“, The Federalist, 15 februarie 2016, http://thefederalist.com/2016/02/15/why-so-many-millennials-are-socialists/.

[6] Milton Friedman, Rose D. Friedman, “Libertatea de a alege: o declaraţie personală”, Mariner Books, ediţia reprint. (26 noiembrie 1990)

[7] Matthew Vadum, “Manevra electorală a lui Soros se prăbuşeşte: moartea proiectului Secretarului de Stat este o victorie pentru conservatori“, revista Frontpage, 30 iulie 2012, https://www.frontpagemag.com/fpm/139026/soros-election-rigging-scheme-collapses-matthew-vadum.

[8] Rachel Chason, “Non-cetăţenii pot vota acum în College Park, MD“, Washington Post, 13 septembrie 2017, https://www.washingtonpost.com/local/md-politics/college-park-decides-to-allow-noncitizens-to-vote-in-local-elections/2017/09/13/2b7adb4a-987b-11e7-87fc-c3f7ee4035c9_story.html?utm_term=.71671372768a.

[9] Luo Bingxiang, “Umanismul occidental şi gândirea creştină“, Cercetarea religioasă Furen

[10] Brad Stetson, Joseph G. Conţi, “Adevărul despre toleranţă: pluralismul, diversitatea şi războaiele culturale” (InterVarsity Press, 2005), 116.

[11] “‘Genul’ înseamnă sexul şi include identitatea de gen a persoanei şi aspectul şi comportamentul în funcţie de sex, indiferent dacă este asociat sau nu stereotipic cu sexul atribuit persoanei la naştere“, California Penal Code 422.56 (c).

[12] Mao Zedong, “Analiza claselor în societatea chineză“, Lucrări selecţionate ale lui Mao Tse- tung: Vol. I, Press Foreign Languages, Beijing, China.

[13] G. Edward Griffin, “Comunismul şi Mişcarea drepturilor civile”, https://www.youtube.com/watch?v=3CHk_iJ8hWk&t=3s

[14] Bilveer Singh, “Căutarea puterii politice: Subversiunea şi combativitatea comunistă în Singapore“, Marshall Cavendish Internaţional (Asia) Pte Ltd, 2015).

[15] G. Edward Griffin, “Comunismul şi Mişcarea drepturilor civile“, https://www.youtube.com/watch?v=3CHk_iJ8hWk&t=3s

[16] Ibid.

[17] Leonard Patterson, “M-am instruit la Moscova pentru revoluţia neagră“, https://www.youtube.com/watch?v=GuXQjk4zhZs&t=1668s

[18] William F. Jasper, “Anarhia din Los Angeles: Cine a aţâţat focul şi de ce?” New American, 15 iunie 1992, https://www.thenewamerican.com/usnews/crime/item/15807-anarchy-in-los-angeles-who-fanned-the-flames-and-why

[19] Chuck Diaz, “Instigarea: implicarea comunistă în revoltele Americii“, Speak up America, http://www.suanews.com/blog/the-watts-riots-ferguson-and-the-communist-party.html

[20] V.I. Lenin, “Armata Revoluţionară şi Guvernul Revoluţionar“, https://www.marxists.org/archive/lenin/works/1905/jul/10.htm

[21] Blake Montgomery, “Iată tot ce trebuie să ştiţi despre reţeaua Antifa care încearcă să solidifice o mişcare nazistă“, buzzfeed News, 7 septembrie 2017, https://www.buzzfeednews.com/article/blakemontgomery/antifa-social-media#.hd4bxVe0B

[22] Raportul din 1956 al Comitetului Camerei Reprezentanţilor pentru Activităţi Antiamericane (volumul 1, 347), citat de John F. McManus, “Povestea din spatele atacului nejustificat al societăţii John Birch“, Buletinul societăţii John Birch (martie 1992 ), https://www.jbs.org/jbs-news/commentary/item/15784-the-story-behind-the-unwarranted-attack-on-the-john-birch-society